Un Valentine’s dulce sau bio? Cat de mult mi-ar placea sa vad figura cuiva aflat la vreo dieta pentru slabire, in timp ce se uita la aceasta reclama. Sa-l vad asa, cu un shake cu prafuri in mana, indurand supliciul oferit de aceasta reclama la biscuiti. Bine, de fapt un fel de reclama corporate, ocazionata de Valentine’s Day. Nu am incercat niciodata un astfel de shake, imi inchipui insa ca are un gust total diferit, si nu neaparat in bine, fata de, putem fi siguri, deliciosii biscuiti de la Laduree.

Pentru cineva care traieste sub motto-ul vreau sa slabesc trebuie sa fie un chin. Bine, si mai greu cred ca e in situatia in care se afla chiar in fata dulciurilor. Iar cei de la Laduree sunt recunoscuti ca o casa de top in fabricarea acestui tip de produse. Motiv pentru care sunt un fel de furnizor oficial pentru casa regala din Monaco.

Un Valentine’s dulce sau bio?
Eu n-am apucat pana acum sa gust din vreunul dintre dulciurile Laduree. Probabil ca sunt dumnezeiesti in ceea ce priveste gustul dar culorile din reclama mi se par un pic artificiale. Rozul acela de desen animat parca nu ma imbie deloc sa ma apropii. Probabil ca in realitate arata mai bine. In realitate as vedea si pretul. Sa va dau cateva exemple caci produsele se gasesc si in Romania: biscuiti inveliti in ciocolata – 91 lei; migdale glazurate – 55 lei. Si nu va inchipuiti ca vorbim de pret la kilogram, doar sunt delicatese.
Aici ar putea interveni cineva care consuma, de exemplu, produse bio. Si sa vina un naturalist, acceptata fie aceasta eticheta, si sa zica ceva de genul: pai stii cat costa un borcan de miere bio poliflora de munte? 22 de lei. Dar un borcan de jumatate de kilogram de miere de salcam bio? 29 de lei. Vrei la extrema, raw organic? 120 de lei. Si mananci din ele o luna de zile, nu doar o seara. Ca doar n-o sa te opresti dupa un singur biscuite. La cat de buni trebuie sa fie, presupun ca ii dai gata pe toti odata.
Cereale bio? Quinoa neagra? 18 lei. Quinoa rosie? 19 lei. Kamut la jumatate de kilogram? 15 lei. Bine, o sa zici, ce legatura au mierea sau cerealele, fie ele si bio, cu dulciurile? Banutii din buzunar. Cheltuiti chibzuit, pot sa duca si la o viata dulce, si naturala, ca sa nu zic chiar sanatoasa. Desi ar fi, completata tot cu astfel de produse.