Cum recunosti o perla adevarata

perle veritabileImi aduc aminte ca mama avea cu mult timp inainte margele cu perle. Perle, mult spus, bobite din-acelea, imitatii cred. In ultimii ani nu am mai vazut-o purtand asa ceva si nici nu stiu daca le mai are. Nu de alta dar acum as sti sa verific daca sunt adevarate sau nu. Cum, m-au invatat niste comercianti de perle. Din-acelea adevarate insa, care stiau ce vand. Unde m-am intalnit cu ei ca sa-mi poata spune si arata? In China. Mai exact in Shanghai, intr-un centru comercial dedicat vanzarii de bijuterii. Ai inteles bine, un centru comercial dedicat integral vanzarii de bijuterii, o cladire intreaga, cu patru sau cinci etaje, ceva gen Cocor din Bucuresti ca sa ai o idee despre dimensiunea cladirii. Iar inauntru, doar comercianti de bijuterii: aur, argint, perle.. De cea mai buna calitate, de calitate mai putin buna, imitatii, deh, in China oricine gaseste ceva pentru buzunarul sau. La etajele superioare erau magazinele scumpe, cu produse adevarate. Am intrat in mai multe si am intrebat in mai multe, mi-au confirmat toti, intr-unul singur vanzatorul chiar m-a invitat sa testez cu manutele mele veridicitatea unei perle. Cu forfecuta de unghii. Atat de simplu este.

Mi-a zis asa: daca incerci sa razi usor cu lama forfecutei o perla, vei avea una dintre cele doua situatii pe care vi le spun si eu in continuare: daca perla ramane cu urme de pe urma lamei, adica in cazul in care se zgarie, atunci perla nu este veritabila, fiind doar o imitatie pentru care nu e nevoie sa platesti deloc mult chiar daca arata bine. Daca insa desi dai cu lama peste suprafata perlei ea ramane fara zgarieturi, ca si cum nici nu ar fi fost atinsa de forfecuta, atunci te poti considera norocos, sau norocoasa, ai in mana o perla veritabila. Chiar daca e una de cultura, chiar daca e una culeasa din locuri salbatice de pe fundul apei, perla este adevarata.

Bineinteles ca daca un vanzator refuza sa te lase sa faci un astfel de test atunci sansele ca perlele pe care le vinde sa fie imitatii se apropie de maxim. S-ar putea sa dai si de vanzatori care desi comercializeaza perle adevarate sa nu te lase sa verifici, din principiu, lucru care ti se poate parea si tie normal, este suficient sa te pui in locul sau. Dar un astfel de test, daca poti sa-l faci, este cat se poate de edificator.

Nu recomand sa incerci sa verifici perlele mamei sau ale bunicii acasa, acelea oricum au fost cumparate, nici nu are rost sa te complici sa le verifici, n-ai vrea sa suferi o dezamagire, nu-i asa? Nici sa le zgarii.. Dar pentru momentul in care vei ajunge sa cumperi o bijuterie din perle, stii de-acum cum sa verifici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *