La restaurant

restaurantSe facea ca mergeam la restaurant cu un prieten de-al meu. Un restaurant dintre cele mai cautate in oras, nu de lux, nu de fite ci probabil unul care ofera un foarte bun raport calitate-pret. Si se mai facea ca am ajuns acolo la o ora la care lumea se gasea deja in plin proces de ingurgitare. Altfel spus, intarziasem iar restaurantul era plin ochi.

Doua intrari, una care ducea catre salonul de la etaj, dedicat fumatorilor, cealalta cativa metri mai incolo care ducea catre salonul de la parter, rezervat nefumatorilor. Si, daca tot am purces la construirea vizuala a aspectului localului, sa mai completez cu faptul ca restaurantul, aflat el insusi intr-o cladire dedicata, nu din-acela aflat la vreun parter de bloc, arata bine, foarte bine, probabil un alt motiv pentru care atragea oamenii. Modern, o imbinare fericita intre sticla, otel si verdeata, atat dinafara prin copacii care-l inconjurau cat si dinauntru unde se vedeau plante imense langa ferestrele la fel de mari, ce mai, fusese probabil proiectat de un birou de arhitectura la fel de bun si cu gust. Balustrade sticla, tablouri canvas, mese aranjate elegant, o lumina placuta si o muzica in surdina te facea sa-ti placa acest loc de la prima vizita. Sa mai asez si multimea de panouri fotovoltaice de deasupra, vizibile doar cand te aflai inca la o departare semnificativa de local, nu cand te aflai sub peretii sai, ce mai, probabil ca avea si un certificat energetic de categoria A. Un loc demn de a face concurenta celorlalte restaurante din zona de imobiliare Herastrau.

Revenind la pasii nostri de dinaintea intrarii in restaurant, fiind mai aproape, dam sa mergem la fumatori. Intram pe usa care ducea la scarile spre etaj, le urcam si pana sa ajungem la domnisoara care verifica rezervarile, eu si prietenul meu ne uitam unul la altul, dam din cap dezaprobator si ne intoarcem pe calcaie. Chiar daca am fi fost amandoi fumatori, doar unul eram de fapt, tot n-am fi putut sta in salonul acela in care plutea un nor, o formatiune gazoasa de nicotina expirata din plamanii clientilor. Coboram, iesim si ne dam seama ca scurta noastra incursiune la etaj a dat altui grup, probabil o familie, ocazia sa intre inaintea noastra la nefumatori.

Nu-i nimic, s-or gasi locuri si pentru noi. Intram asadar in holul dinaintea salonului de nefumatori. Acolo, un frig de te zburataceai, mai mult ca sigur din cauza aparatelor de aer conditionat pornite probabil intentionat pentru ca apoi, odata intrat in salon, sa te cuprinda o caldura care sa te faca sa te simti bine, Iar pentru cei care ar fi iesit probabil sa-i pregateasca pentru temperaturile totusi scazute de afara. Domnul de la receptie deja ii conducea pe cei dinaintea noastra catre o masa, probabil chiar au avut rezervare, drept pentru care a disparut cu ei dupa un colt de perete. Ramasese o doamna care nu cred ca avea de-a face cu primirea si conducerea clientilor catre mese, de vreme ce oricum la salutul nostru si micul gest cum ca am vrea sa vorbim despre o masa, ne-a si rugat sa il asteptam pe colegul ei sa se intoarca.

Ok, il asteptam, oricum de afara parea sa nu mai vina nimeni ca sa se formeze vreo coada in holul de la intrare. Si asteptam. Pana sa vina ante-mergatorul, de pe o usa pe care nu o remarcasem pana atunci iese insa un domn imbracat in uniforma de politie. Oops, ce s-o fi intamplat, ne intrebam ridicand din umeri. Si vedem si auzim cum domnul politist o roaga pe doamna cu pricina sa se descalte de pantofii sport pe care ii avea in picioare ca sa verifice daca nu cumva ascunde acolo substante nelegale. Am ramas interzisi, bineinteles. Doamna s-a cam codit dar pana la urma nici picioarele nu i-au mirosit, nici pliculete domnul politist nu a gasit. Nu pot sa cred altceva decat ca s-or fi nascut cine stie ce zvonuri despre acest local.. si noi ne gasiseram sa venim aici, cine stie, poate tocmai in timpul unei razii.

Pana sa ne dezmeticim noi, vine domnul de la receptie. Ii spun: doua persoane, nefumatori, fara rezervare. Cand a auzit fara rezervare, omul din fata noastra isi ridica ochii din calculator, da dezaprobator din cap, apoi ne zambeste si ne intreaba: -Fara rezervare? -Da, fara rezervare, ii raspund. -Dar vedeti si dumneavoastra ca restaurantul este plin. -Vedem, dar paote totusi aveti o masa pentru noi, suntem doar doi, poate se gaseste o masa intr-un colt, nu am venit degeaba pana aici, nu?

Atat i-a trebuit. I-am prins un zambet in coltul gurii apoi rosteste: -Va costa 1000 de lei. -Poftim? il intreb, pentru ce 1000 de lei? -Pentru masa. -Pai ce-o sa servim aici nu o sa ajunga la 1000 de lei, stim meniul, am mai fost. -Da, dar astazi nu sunt locuri si ca sa va gasesc in aglomeratia asta va costa cat v-am zis.

Am ramas fara aer. Stiam ca mancarea si bautura pe care aveam s-o servim ne va duce catre 100 de lei de persoana dar de aici pana la a plati 1000 de lei pentru a fi condusi la o masa, e drept, intr-un restaurant plin ochi cu oameni, e distanta lunga. Am tras aer in piept, m-am uitat la prietenul meu, m-am strambat ca si cum i-as fi comunicat fara cuvinte „asta e nebun” apoi l-am intrebat din priviri. Mi-a raspuns in acelasi fel, moment in care totul a fost clar pentru noi. Am tras din nou aer in piept si fara sa il mai salutam, am facut si aici stanga-mprejur si ne-am indreptat catre usa de iesire. Cand sa apas pe clanta, aud venind de langa mine soneria de alarma a telefonului. Si m-am trezit. Incepe o noua zi, cu stomacul rontaind a foame.

Stiu ca finalul e neasteptat dar ca sa fim intelesi, povestea asta nu e fictiune, chiar s-a intamplat, doar ca in vis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Let's see, are you robot or human? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.