Increzatoare sau speriata?

Eu inclin mai degraba spre varianta cu speriata, decat spre cea cu increzatoare, asta imi spune poza alaturata. Altfel nu imi explic postura fetei care urmeaza sa fie injectata in buze si privirea ei departe de a fi una relaxata ci mai degraba atintita intr-un punct fix acolo sus pe tavan, parca pentru a se feri, macar la nivel mental, de ceea ce urmeaza sa i se intample. Culmea, poza am gasit-o la o reclama care promoveaza eliminarea ridurilor, solutia fiind evidenta inca din continutul pozei, nici nu trebuie sa citesti randurile. Cu atat mai mult eu, in locul advertiserului, as fi evitat o astfel de poza in care modelul apare atat de incordat, chiar speriat cum spuneam in titlu.

Apoi imaginea arata, dupa parerea mea, destul de falsa, figura fetei fiind aproape perfecta. Ceea ce bineinteles ca cineva care isi doreste eliminarea ridurilor urmareste prin aceasta operatie. Dar poate tocmai aici sta smecheria, sa fi folosit o imagine formata din doua parti, jumatate cu riduri, jumatate fara riduri, pentru a putea vedea diferenta intre dinainte si dupa, transformarea unei figuri dintr-una ridata intr-una neteda precum a unui bebelus. Ceea ce oricum, de la o varsta incolo nu cred ca se mai poate. Apoi modelul este imbracat pana in gat, ceea ce, dincolo de specificul interventiei care poate ca n-are a face cu felul in care e imbracat pacientul, pare a fi destul de putin probabil. Apoi poate are riduri si pe gat care ar trebui eliminate. Ca sa nu mai zic de bijuterii si faptul ca fata e incarcata de bijuterii de mari dimensiuni, atat bratara de pe mana cat si inelul. Niste cristale Swarovski i-ar mai fi trebuit, nu-i asa? ­čśë

Si uite cum isi tine mainile, una pe cap ca si cum si-ar fi pus-o acolo regretand decizia de a se lasa pe mana medicilor, sau a specialistilor in astfel de operatiuni de infrumusetare, iar cealalata mana pe cea a medicului, foarte aproape de a i-o lua-o de acolo.

Si nu in ultimul rand faptul ca modelul este cat se poate de machiat. Apai nu cred ca e cazul sa se lase cineva pe mana specialistului in alta ipostaza decat cea naturala, ca sa poata omul cu manusi sa vada originalul si care sunt imperfectiunile acestuia, nu de alta dar ca sa stie foarte bine ce trebuie sa corecteze si cat trebuie sa corecteze. In fine, mie poza imi spune ca a fost realizata de vreun fotograf dornic sa o vanda pe site-uri specializate, apoi advertiserul nostru a luat-o probabil cu buna credinta avand senzatia ca serveste cel mai bine scopului si business-ului pe care il deruleaza si pe care trebuie sa il promoveze. Dupa parerea mea nu a fost cea mai buna alegere, chiar mi-as dori sa aflu daca au avut succes cu o astfel de imagine.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Let's see, are you robot or human? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.